Poeții vii
își lipesc trupurile pe afișe,
cu gâturile tăiate.

Își țin capetele
între palme,
le expun gratis
trecătorilor,

le întorc
în toate direcțiile,
să fie bine văzute.

Trecătorii grăbiți
aruncă din mers
câte-o privire
spre sângele
ce picură.

Pe trotuare
se scriu poeziile cele mai bune,
spun sufletele lor
pășind spre porți și uși
de mașini, case, restaurante
și ceruri.

Când se golesc străzile
și nu mai rămâne
niciun sunet
decât al picurilor,

poeții vii
își pun capetele la loc.

Se prind de mâini,
formând un cerc imens
în jurul unei bălți
atât de roșii.

Cu ochii deschiși
mor
unul câte unul.

Poeții morți
scriu nemuritoare poezii,
spun stele căzând
în pupilele lor
abia moarte.

Peste tot — infinită lumină.