Dumnezeu a făcut lumea în șase zile
eu distrug o metaforă în șapte minute
iar pe al optulea doresc să-l trăiesc demn.

în loc de inspirație
am doar degetele pătate de cerneală
și ora trei dimineața nedormită.
izbucnesc în hohote de isterie—
așez foaia drept pe colțul noptierei
încep să respir cu economie.


îmi fac griji
să nu am revelații cu ochii deschiși
că altfel mă ia somnul înainte să le înțeleg.
afară cerul își probează nuanțele:
încerc să pun puțin albastru
mai scad din gri
deja fără tâlc se face noaptea.
și mă trezesc la mijloc de update eșuat
unde sufletul s-ar restarta
dar emoțiile nu-și mai găsesc drumul spre cache.

mă privesc în oglindă:
ceva lipsește.
bucuria?
bateriile?
nu — ochii lipsesc;
s-au întors în interior
și caută sursa de conectare.
fac un upgrade manual
apare fereastra de spam
eroarea de cod:
acțiune imposibilă — utilizator defect.

îmi zic:
ei bine
azi nu creez nimic
o să probez metoda anticreației —
las tăcerea să meargă înaintea mea
iar eu mă prefac că n-o urmăresc.

în lipsa inspirației
cuvintele încep să crească singure.
le stropesc cu ironie:
floarea asta crește din mine
și miroase a amintiri ștampilate
frunza cade când o atinge adevărul
iar inima bate
doar atunci când se blochează între rădăcini.