,,Pisica şi Căţelul” de Virginia Stanciu

O pisică înfuriată,
Că de câine e lătrată,
Sus în pom s-a agățat
Şi pe câine l-a-ntrebat :
- Ia să-mi spui măi, Grivei,
De la mine tu, ce vrei?
Nu te-am deranjat deloc,
De mine de ce n-ai loc?
Mârâie, lătrând, Grivei:
- De cobori, bătaie iei!
Că m-am săturat de tine,
Să o duci mereu mai bine!
Stai în casă la căldură
Și eu dorm în bătătură.
Nu te leagă, nu ai zgardă,
Ba te caţări și pe poartă!
Câte rele ai făcut,
Ai scăpat de la bătut
Tu ti-ai luat-o în cap, tare,
Nu ştii cine e mai mare.
Vreau să vezi foarte bine
Că nu scapi uşor de mine!
Dacă reuşesc vreodată
Să te prind, esti terminată!
Toată blana ta vărgata
Ți-o voi coafa îndată!
Miorlaie, ca semn că ştie,
Că de el nu scapă vie,
De se întâmplă s-o ajungă
Şi de coada să o prindă.
Cum bine a auzit,
Pisica n-a mai venit,
Speriată să nu cadă,
Să rămână fără coadă
A fugit la alta casă
Ca fuga e sănătoasă.