foșnește ceva la ușă, afară
o fi vreo lighioană de prin vecini
că în casa mea este doar nevasta uneori și
câteun paiang în depresie

să văd ce-o fi
sau lasă

ascult la radio o imitație de...
cine mai ascultă în ziua de azi radioul?
mi-e dor să deschid televizorul și să am
puricii ăia alb-gri

să văd ce-o fi
sau lasă

dar, ia totuși să deschid
ce mama naibii, sunt bărbat
și deodată... ea
o bunăciune cum nu vezi nici prin filme

surâde fin, dă să intre
ete! neinvitată!

un crac înalt trece pragul
un sân precum numai prunc am văzut
și buza-i de sus acoladă
celălalt crac la fel de înalt urmează întâiului

domnișoară, o întreb
cu ce ocazie pe la noi
sunteți de la fisc, de la administrația blocului?
șoptește ceva neînțeles și

mă dezbracă
de haine și de carne

brațele-i subțiri dar vânjoase
mi se plimbă pe oase
pe venele din ce în ce mai alburii
vocea-mi scăpase pe ușa rămasă între-deschisă

urla de undeva de pe afară
o bucurie nouă

să mai crezi în prostiile bătrânilor
că ar veni una cu o coasă nu știu cum
toată numai în negru și urâtă – da’ de unde!
uite ce bunăciune și ce, vai mamă, tupeu

noroc că
nu-i nevastă-mea acasă!

ceva mai târziu m-a găsit sticlind pe jos
lung cât ușa lângă ușă
i se păru că dădeam să o deschid când
de fapt o închisesem, gândeam eu, după ultima suflare

vocea mea încă umblă pe afară, înăuntru niște tămâie
ia forma fostului trup

bunăciunea aia turbat de frumoasă
mă lasă și nu mă mai lasă