ascultam.

inima ta părea că bate a vară.

sau, poate, doar auscultam

cu stetoscopul ăla ruginit

după câte ploi îmi căzuseră-n suflet.

un ritm neliniștit,

ca într-un cântec în care migraseră toate iubirile

și toate partiturile pe care le ascunsesem de ochii străini.

aș fi putut spune că tu însăși erai cântecul

pentru că inima sa aducea cu a ta:

aceleași sincope înaintea unor sunete grave,

aceleași domoliri înaintea unor ritmuri dulcege.

mă pierdusem în ritmurile ființei tale,

până m-ai bătut ușor pe umăr

și mi-ai zis:

iar visezi?!