te ghemuieşti domol ca într-o vatră aurie
sub care mocnesc doi trunchi împletiţi în coadă de cal
purtată pe umerii goi, la malul Dunării de unde vin şi pleacă
mii de priviri absente


***

noi căutam motive
ca după o hibernare calină cu gust de vin fiert, cuişoare
înfipte-n palatinul înalt, amorţit

gemete lungi în perna calduţă
ondulându-ne carnea,
recunoscându-ne

scriem uneori ca şi când ne-am deszăpezi inima
ne iubim înapoi
cumva redundant,
într-o respiraţie anonimă
din care nu înţelegem nimic
decat un scris frumos, alungit înspre pendulul vechi
din holul Pantone.