nu am nimic eroic
sunt banalul banalitãţii
un fel de soldat care sapã tranşee
în calea avioanelor

desfac de sens ornicul
rãsucesc secunda
o întorc de o mie de ori
în o mie de feluri
fãrã nicio mãsurã

câte vieţi sã înţeleg zborul
câte morţi sã nu mai înţeleg nimic
din târâşul viermilor
armata descompunerii
sapã fãrã entuziasm coridorul
dintre douã îmbrãţişãri cu pãmântul
şi o pauzã de respirat cerul

nu mai sunt copilul soarelui
fiecare rãsãrit se rãsteşte la mine
nici luna nu mã recunoaşte
fiecare noapte îmi dezveleşte neantul
nici deşertul nu mai ştie ţãrâna
oceanul nu mã ştie biped
nici cerul fãrã aripi

azi sunt copilul nimãnui
nici lacrimi n-am
nici sân de mamã
sunt aşa de lipsit de eroism
sap la tranşee fãrã rost
soldat banal din trupa regulatã
apãr de inutil
o biatã viaţã