În acel scurt moment de nemurire,
cu o călduroasă perplexitate
și de necuprins recunoștință,
gândurile mele afurisite, privind spre mine,
către om, L-au întrebat pe Dumnezeu:

DOAMNE, DAR CUM AI PUTUT CREA CEVA
ATÂT DE EXTRAORDINAR, CUM?!

Sigur, n-am primit niciun răspuns,
însă poza prietenei mele răposate îmi zâmbea de pe noptieră.

Aș fi vrut să îi spun mai multe,
dar numai atât am putut.. iar tu, tu unde ai dispărut?