n-a existat ființă mai profundă ca Eminescu,
și-a iubit țara și neamul cu putere supremă,
în glasul lui reverbera cerescul, lumescu'
pe fruntea lui lumina strălucea ca o diademă.

marele poet s-a contopit cu infinitul,
nemuritor ca soarele va fi o veșnicie,
opera lui complexă nu va cunoaște sfârșitul,
azi viu luceafăr luminează cu temeinicie.

codri povestitori îi cinstesc memoria,
banca, lacul, teiul amprenta îi păstrează,
culturii carpatine i-a pregătit gloria,
recunoștința neamului este mereu trează.

unicul Eminescu spirit viu sublim,
încă ne învață patria mamă să o iubim.