înoți cu toți neuronii în brațe,
înaintezi
între două oglinzi de apă.

dincolo, te așteaptă o lumină
care nu aparține nimănui,
un miros slab de rugină.

îți atingi pieptul
dar niciun răspuns.

de departe
o voce:
nu se moare aici,
doar se amână.

pereții respiră
ferestrele se închid
în tine cade o tăcere
tăiată în felii egale
și te oprești.

strigătul îți rămâne prins
între dinți.
nimic din ce ai iubit.
în jur o ordine impecabilă.
o casă în care nu te mai recunoști