L-am văzut foarte bine,
în toată splendoarea lui
pe cel care n-a supraviețuit.
În toate oglinzile mari de pe bulevarde
chipul lui și
pisicile ce-și ling blana după prânz.
N-ai cum să treci neobservat,
n-ai cum să te ascunzi,
n-ai cum să iubești
printre ruine!
Toate știrile vorbesc
despre obrazul stâng,
cum nu a fost întors
și mă gândesc
poate va trece destul timp
ca lumea să uite.


Se pare
că acesta este secolul în care ne-am născut,
respirăm,
stăm picior peste picior și contemplăm
cel puțin un mort
cel puțin una care scuipă moloz,
după ce orașul tău s-a prăbușit
peste orașul meu.

Draga mea, nu mai plânge,
această poezie va rămâne
nu mai mult de câteva luni,
după ce și tu
vei fi plecat!