privesc spre noapte
printre frunze-ngãlbenite de arţar
nehotărâte dacă să cadă
sau poate mult prea atașate
să își mai dorească zborul

doar felinarul acesta tomnatec
îmi zãreşte lacrima
şi-mi clipeşte complice
unde i-am spus cã din cer pare o stea
pun mãrturie amintirea mea
de la hubloul unui boeing 737
era şi o jumãtate de lunã lângã aripã
îşi cãuta împlinirea în ochii mei miraţi
acum o vãd întreagã
şi parcã mai aproape
de la fereastră
...................
nu mã-ntreba
de ce zboarã licuricii printre stele
oricum nu ştiu nici de ce cântã greierii aşa tare
doar furnicile nu au timp sã-i asculte
...................
între banca din parcul singurãtãţii mele
şi lumina uitată aprinsă la balcon
este doar iluzia cã acolo
mã aşteaptã cineva