plouă mărunt spre seară ies în umezeala străzilor
intru la coafor se fac programări pentru ziua femeii
la piațeta leului nici porumbeii nu stau pe vremea asta
nu deschid umbrela îmi place să merg prin ploaie
să mă întrebe de viață micile picături femei de serviciu
spală pe jos ceea ce murdăresc oamenii
fetele se cheamă cu băieții de pe un trotuar pe celălalt
cum ne strigam noi pe uliță la țară cândva
un tătic n-aș fi zis cât de tânăr și firav filmează copilul
probabil puțin trecut de un an lângă mama lui copilă și ea
ținându-l de mână mă opresc nu vreau să intru în cadrul familial
în parc mihai pe calul lui este întreaga măreție a istoriei și a orașului de la țărm
brazii mustesc de verde locul de joacă este gol
micile alei pentru bicicliști sunt populate doar de semne
e mâzgă în orașul meu și mașinile sâsâie ca niște șerpi
piețarii au acoperit tarabele și adunați într-un colț flecăresc politica
în felul lor la un pahar de spirtoasă
înaintez printre picături aburii sufletului meu se disipează în ochii serii
un domn cu alură de urs practic barează drumul
mă strecor subtil și simt cum din spate mă privește admirativ
merg aproape alergând cu o voioșie de douăzeci de ani
am haina pe mine ca un val de apă și toată sunt de apă
în aerul monoton și lichid nu mă tem de răceală
stau atât de aproape de un lanț de farmacii
pe aici se perindă mulți oameni
altfel orașul meu e la fel de gri ca fumul de la midia