Nu mai miroase-a tată-n prag,
Când sosesc sărbători cu drag.
În colbul vieții ce s-a strâns,
Simt dorul cum se schimbă-n plâns.

Ești urmă-n pământ și ecou,
Te chem, dar nu te-ntorci din nou.
Vii în vise și pleci în zori,
Lăsând în urmă reci fiori.

În liniștea de ieri și azi,
Ești umbra pașilor retrași.
Mă pierd adesea-n amintiri,
Pe vechi cărări de rătăciri.

Te simt în lacrimi ce se sting
Și-n cerul ce nu pot s-ating.
Deși ești dus, te simt aproape,
Ca un fior pe sub pleoape.