Nu, nu voi, eu,
Eu am vrut să mă nasc,
Să ajung aripă de nor zburând măiastru,
Frântura albă a curcubeului.

Voi ați fi vrut, dar eu,
Eu nu știam să pot.
Și-atunci am învățat verdele frunzelor,
Căldura focului, strigătul vântului, susurul apelor.
Acum, cărând prezentul, ascult albul zăpezilor,
Mă-nvață rece să tac rodind sămânță.

Nu, nu voi,
Eu să mă caut,
Umblând desculț printre oarbe speranțe
Ajung umbră cerșind lumina.
Storcând povară udă curg,
Mă lipsesc despletit în neștire.

Adun frânturi din voi și tot nu știu,
Ce-i vrerea când nu vrea,
Ce-i drept când umblă strămb,
Ce-i sufletul nătâng,
De ce-am ajuns să plâng.