iar zãrile se cutremurã
ca şi cum un dement frumos
scãpat de realitate dintr-o divinã eroare
loveşte timpanul cu un baros de potcovar
cum bat uneori fluturii aerul ritmat
înainte de polenizarea albã
a unei flori de colţ

mã întind apoi obosit
peste orizont
ca un uriaş nesãbuit
adun un pic de rouã
înainte de orice risipire
ca pe o dovadã
cã pânã şi dumnezeu plânge
de atâta lipsã de dumnezeu
oricum eu nu am ştiut niciodatã mãsura
prin care un curcubeu rãstingnit pe o harfã
ar putea cânta precum o privighetoare
care îngână perfect
o poezie aproximativă