dimineață cu destule semne.
curând se-adună
o haită de lupi.
noaptea izbește din ei ca din arcuri
(de este aproape să fie zdrobit,
îngerul însuși îi devine scut).
între zori și apus
câte-un viscol cu gheață
pândește mereu să-l sfâșie.
după toate văile
prin care-a fost cernut,
ni se-arată și nouă cu totul:
Inimă!