De când am aruncat a doua oară inelul cu șarpele
Ochii mi s-au înverzit din nou
Nu mai port galbenul falezei din iulie
În nici o privire

Dar mi-e dor de căldura sulfuroasă dintre noi
De nopțile când ne dădeam voie să ne simțim corpurile dansând cu
Fiecare concept
sau soi de a ne dezlega
De cel mai tainic ritual
De care oricum
La amândoi ne-a fost frică

Acum nostalgia devine teorie invizibilă
gândul din seara asta
Doar acum am un laps de timp acordat

Credeam la începutul poemului
Că ți voi face reproșuri
Sau că voi plânge

En fait rămân limpede
Cu acest mic ciulin strălucitor
În anumite cuvinte

Dar poate și scrisoarea nu e decât
Un fel de plăcere de a explica
Rigoarea pasională cu care te-am văzut
În toate ipostazele
Un fel de a face amor
Cu prezentul însorit al oricărei persoane
Cu care ai fost într-un joc la mare

Îmi place uneori să număr minciunile pe care nu le-am tot spus
Dar cerute de circumstanțe
Părea tacit
Că ar fi fost déjà inscrise pe nisipul rămas în bagaje

Dar tot nu știam ce să facem din asta
Așa că am început
Să ne scriem scrisori