Scrie ca și cum ți-ar crește o coastă în palmă,
ca și cum ți-ai aminti focul dinainte de carne.

Îndeamnă-ți degetele să sape —
nu în hârtie, ci în nervul care încă te ține.

Spune: aici începe ceea ce nu s-a născut,
aici se desface nodul dintre tine și tine.

Lasă sângele să-și aleagă singur alfabetul,
lasă-l să curgă până capătă formă.

Nu te teme când va prinde rădăcină în piept,
când îți va împinge respirația spre margini.

Scrie ca și cum alt trup ar cere loc,
ca și cum te-ar locui o umbră flămândă.

Hrănește-o cu oasele tăcerii,
îmbracă-i foamea în lumină crudă.

Spune-i: rămâi —
dar nu o opri.

Când va pleca,
vei ști:
poemul nu s-a scris —
te-a părăsit.