Trântorul cu glezne fine

Azi, în stupul de albine,
S-a iscat răscoală mare.
Trântorul, cu glezne fine,
A ieșit să stea la soare.

Cu-n tupeu de el știut,
La regină i-a cerut
Să-i așeze la intrare
Scăunel pentru șezut.

De deranj nu i-a prea mare,
Mai dorea, din când în când,
Ca să-l apere de ploaie
O albină, vrând-nevrând.

O albină mai nervoasă
L-a întrebat morocănoasă:
„Ce ar dori astăzi la masă,
Ori o greblă, ori o coasă?”

În mirarea lui profundă,
Trântorul se-ntreba-n grabă:
„Nu cumva ea mă confundă
Cu omida cea firavă?”

Ce-i în stup e și în viață:
Mai mereu unul muncește,
Iar cel leneș iese-n față
Și-i eroul din poveste.