Ce greu e sã cerşeşti
la porţile luminii
şi sã primeşti
doar o sticluţã cu timpul comprimat!
Ai vrea s-alergi dupã secundele
ce au luat-o înapoi,
pe cãrãrile de fum ale amintirii.
Nu poţi privi în urmã,
un pas nu poţi face înapoi,
şi timpul te zoreşte, lumina nu aşteaptã.
Prins între douã lumi:
în faţa unei uşi ce-ntârzie sã se deschidã
şi-având în spate un timp ce creşte şi te-apasã,
rãmâi sã te-amãgeşti
cu cioburi de iubire,
cu cioburi de luminã,
cu cioburi de timp comprimat,
în timp ce,
obsedant,
îţi cântã,
în urechi
un cântec de sirenã:
„Mergi mai departe!
Nu te-opri!
Cu cioburi de stele,
nu poţi crea o galaxie!”