Realitatea mă împinge…
Cad uneori fără zgomot,
alteori cu un ecou care se pierde în mine.

Depinde cum cad.

În noroi, ochii mei văd
florile care încă tresar,
fragile, strivite sub pași grei,
ca niște amintiri care nu vor să moară.
Oh, pașii nu iartă!

Deseori, în cădere,
stele se nasc în ochii mei:
verzi ca frunzișul plin de rouă,
roșii ca focul care arde în tăcere,
albastre ca adâncul nopții.

Fiecare cădere
deschide o fereastră spre un alt univers.

Depinde…