scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit
într-o sală de așteptare –
este ideea
de la care am abandonat mai demult
un mare poem,
premisele — stimate auditoriu —
premisele, aceste animale domestice ale gândirii,
cu spinări de hârtie și copite de paranteză,
rumegă sub neonul din hol
ca niște capre de laborator scăpate-ntr-un mare oraș;
(ce facem tu? așteptăm tu! ce tu? concluzia tu! hai tu!
da tu! dă tu și tu! ce tu? o gumă tu!)
și uite așa se lungesc pe scaune
ca niște șosete scoase din pantofi
după o zi lungă și extraordinar de săracă
în argumente,
între timp, absolut inestetic
și cu totul fără niciun pic de spirit de autoconservare,
pe culoar
un scaun de plastic transpiră sub cineva
care — atenție! — apasă cu genunchii pe telefon
și scrolează cu degetul mare,
ocupație care,
dacă stăm bine să ne gândim,
seamănă izbitor cu filosofia.
pe perete un ecran clipocind
ca un acvariu digital,
iar pe ecran poate fi citit,
pe un fond alb cu luciu intermitent:
A123.
B17.
C2.