Când ochii mei s-au văzut
pentru prima oară, era ca acum
primăvară,
și au convenit că merită
urmăriți.
Oglinda asta sucită îmi va lipsi într-o zi
după ce pământul cald, dulce și înecăcios
ca o brownie mă va cuprinde
sorbindu-mi neputința
ca pe o supă cremă eșuată.
Are stomac bun! au zis ei.
Nu a judecat și nu a premiat pe nimeni
pământul ăsta! E un veritabil agricultor!
Când vine vremea
își scoate afară măruntaiele verzi
ca pe o podoabă capilară
însetată de lumină.
De închid ochii spre soare,
culori calde îmi pălmuiesc privirea,
intermitent, violent ca
paletarul unei mărci de vopsele
propusă visatorilor.
Benzi albe încă urcă
pe tulpinile cu obrazul brăzdat de vânt.
Imaculatele livezi cresc din nou puzderii de popcorn printre ramuri,
scriindu-și în cuibare partiturile înaripate
pe care cerul e pregătit să le răsfire.
Are curajul repetentului,
și amândoi ne prefacem surprinși invocând virginitatea momentului.
Am pus o pânză peste oglindă,
să nu ne doară mugurii, fumul,
vaca domnului, cuibarele cu ouă pestrițe,
sudoarea, parfumul și
primul tunet...
Cu nerostite cuvinte, pânza își regretă
consistența, tânjind după
o felie generoasă de brownie.
E primăvară, iar și iar.