Noaptea,
sub pleoape închise,
pipăi gara din care a plecat trenul.

Vărs fosforescența minții
pe asfaltul care fermentează-n smoală;
oamenii foști.

Plouă vâscos,
în bălți de benzină și ulei
se multiplică
fragmentat, regretul.

Prin stroboscoape
se întrerupe chipul.

Centrifuga orașului
mă aruncă
prin umbre.

Ambulanța resuscitează
în girofar
combustia.

Eu urlu —
animal vechi —
un atavism în scleroză.

Cobaiul bătrâneții —
medicii m-au multiplicat
în prea mulți „eu”,
fără domiciliu în mine.