Tăcerea îmi închide în altare
Din plinul care mi se stinge-n voce
Puținul care are zbor feroce
Și într-o existență oarecare.

Pe drac un dumnezeu să mi-l invoce
Psaltirea mea divinul nu își are
Că-i Rău venit și nu din întâmplare
Că mult de Iad tot l-am avut, atroce.

Mi-e greu cuvântul spre a mi-l deschide
Că răni mi-s ale nemuririi uși
Și steaua îmi decide vinuri vide.

De mână plâns te va lua acuși
Iubito, când râzând mi-or fi a vinde
Carnale slove-n de sidef mănuși.