cum ar putea să fie cineva prieten
cu o roată de bicicletă,
ba chiar cu toată bicicleta,
să o țină de coarne în timp ce parcurge
drumul de țară cu solemnitatea
eroului ce este însoțit de vasalul său,
o primise ca pe o ofranda dată de băieții mai mari din tabără
să le aducă tutun și băutură de la crâșma satului,
nu a putut să-i refuze de teama să nu-l facă fraier,
să recunoască că nu știe să o călărească
ar fi fost jenant,
o primise cu toată seriozitatea
avea ocazie
să-i crească aura responsabilității,
a propriei maturități,
o bicicletă și servantul ei
între ei se crea imaginea tandemului fericit,
naiva înfățișare a unui om stăpân pe el
gata să atace problemele grave ale societății
chiar dacă nu știe să pedaleze,
braț la braț împerecherea solitarului
cu corabia viselor sale,
un explorator și pegasul său fără aripi
ca o scenă dintr-un film sovietic proiectat pe un ecran
de pânză al unui cămin cultural
el naivul și rătăcitorul
devine util grupului,
imagine suprarealistă sub ochii spectatorilor
responsabili.