De ieși în oraș,
Și te uiți atent,
Vezi într-un colț de bloc
Ce îi ferit de ploaie și vânt,
Un om sărman
Ce doarme buștean.

Cu milă tu îi lași
Vreo zece lei,
Să aibă ce mânca
Când se va trezi
Și în gând îți va mulțumi
Că va mai duce încă o zi.

Mai are la el,
O plapumă veche,
Cu mâna sub cap
Doarme și visează
Că îi la el acasă
Cu familia la masă.

Că a mâncat bine
Și e sătul,
Cei din familie,
Sunt împrejur,
Copiii sunt veseli și fericiți,
Că sunt bine îngrijiți.

Dar nenorocirea
S-a abătut asupra lor,
Casa au pierdut-o
Că s-au împrumutat
Și nu s-au achitat
De banii ce au luat.

Astfel familia s-a destrămat,
Fiecare pe al drum a apucat,
Nu știu nimic unul de altul,
Deloc nu s-au mai văzut,
În orașul imens
Ei s-au pierdut.

Își duc zilele amare
Cărând calabalucul în spinare,
Cerșind bani sau mâncare,
Dormind pe unde apucă,
Cu gândul că a doua zi
O minune va fi.

Se vor regăsi,
Fericiți vor fi,
Vor fi laolaltă
Și vor trăi
La fel ca altădată.