Sub merii-n floare ne privim tăcuți,
Iubirea e un cântec și vrei să îl asculți,
Vântul, ca un pictor de sentimente
Ne scrie dorul pe albastre pergamente.

Copacii sunt lumini căzute-n iarbă,
Dragostea noastră, în suflet, vrea să fiarbă,
E cântec incitant, un foc fără sfârșit,
O pasăre de aur în zbor neobosit.

Privirea ta-i o ploaie de stele rătăcite, Descânt care-mi pulsează pe tâmple obosite,
Iar mâna ta e-un leagăn de liniști și de vis,
O caldă adiere cuprinsă-n necuprins.

Sub merii înfloriți, iubirea pare-o vrajă
Făcută de un zeu care de sus veghează,
Iar florile, în șoaptă, ne țes pe frunte clipe
Ca-n ele doar iubirea să ni se înfiripe.

Și dacă vine toamna cu ploile-i târzii,
În inimile noastre doar meri vor înflori,
E o iubire vie, care nicicând nu moare,
E primăvara lumii ascunsă într-o floare.

Iubite, mă atinge și lasă-mă să zbor
Cu-aripi de versuri albe, pe cerul incolor,
Ca-ntr-un miracol unde curcubee cântă
Și florile de măr plutesc și ne descântă.