de aceea nesocotesc noaptea
ca pe un sfetnic bun
și rup dimineaţa de restul zilei
adaug apoi paşii din plimbarea de searã
în jurul aceluiaşi trist şi inutil joben

stelele nu cad ziua
ori e prea luminã sã le vãd durerea
frecarea cu neînţelesul
pânã la risipire
între banal şi ilar

rostesc un doamne-ajutã
însoţit de o cruce între trei degete
cu ochii închişi de rãsãrit rãscolesc apusul
şterg douã iluzii
aş fi vrut sã nu fie amare
apoi adun dorinţele neîmplinite
care se rostogolesc fierbinţi
precum douã inimi
în cãutarea liniştii

oricum nu am să știu niciodată
dacă visele se pot înghesui
sau vor căuta a patra dimeniune
pentru eliberare