În mintea mea se adună visurile
ca niște domni eleganți
care au uitat să-și cumpere bilet
și au intrat
ca și cum ar fi știut
unde se ține cheia.

Intră direct,
își scutură paltoanele de praf
și se așază la mesele bune,
fără să întrebe dacă sunt libere.

Iluziile vin și ele,
mai obraznice,
cu aerul lor de musafiri vechi
care știu deja unde e frigiderul.
Își pun picioarele pe gândurile mele
și spun că stau „doar o noapte”.
Știu eu cum e cu nopțile astea.

Între timp, ideile serioase
stau cuminți pe hol,
ținându-și pălăria în mână,
ca niște intelectuali timizi
care nu vor să deranjeze.

Dar nu mai e loc.
Toate camerele sunt ocupate
de vise care nu cresc
și iluzii care nu pleacă.
Așa că înțelepciunea
își aprinde o țigară imaginară
și zice, sec:
„Revin mâine. Poate se eliberează ceva.”