mã urmãreşte trist pe o plajã
aproape gelos pe sãrutul dat nisipului
şi mã blesteamã ciudat
de mã afund ca şi cum
nisipul ar fi mişcãtor
iar eu nu ştiu mai nimic
din aceastã tragedie
îmi smulg tãlpile zâmbind rãsãritului
şi mãriiii
poate şi cãluţilor de mare
pe care încã îi mai visez

mã prinzi de mânã şi te simt
cum priveşti zarea şi olimpul
gândind la gândul meu zglobiu
care mã face sã râd copilãreşte
deşi mi-a albit şi barba

iarba îmi va primi paşii înapoi
cu regrete
şi multã rouã
iar tãlpile o vor sãruta blând
strivind-o