Golul din lumină nu este cu nimic diferit
De golul care există în întuneric.

În fiecare parte prin care
Trăiește în sine, este la fel de mare
Precum, în fiecare lipsă, este la fel de mic.

Ceea ce îl face să fie un gol,
Când întunericul vine din interior,
Este la fel cu ceea ce îl face să fie plin
Din golul ce-i crește-n lumini.

Nimic, dar nimic nu poate fi
Asemenea lui! Chiar de am ști
Că în piept ar purta o inimă
Cu golul deșertului plină!

În lumină, ca și în întuneric,
Golul ce crește din sine, în interior,
Este ceea ce ne imaginăm că devine
Răsăritul unei zile de mâine
Dintr-un apus anterior.

O lună ale cărei străluciri zvâcnesc
Din inima soarelui, care nopții îi umblă
Pe piele și, din sine în sine, îi cresc
Goluri de lumină din lumină
Și de umbre din umbră
De nuanță divină.