Carnea corpului meu, în lumina zilei, devenea la fel de luminoasă
Precum soarele din care strălucea și din care umbra-i creștea.
Începuse să se răspândească în ochii celor ce o priveau și,
Precum o stea tatuată pe pielea nopții, îngerește plutea.

În interiorul ei purtam cerul din care cădeau nesfârșit deveniri.
Simțeam cum îi vibrează închise în ea deschideri din care
Își imagina că așteaptă la unul din poluri acolo unde
Zăpezi au înflorit, au rodit și acum din sâmburi
Se prefac în corăbii ce din ea se desprind.

Acolo, în interiorul ei, ca sub coperta unei cărți unde adunate
Sunt povești care au fost spuse și care apoi au fost uitate,
În inima strălucirilor trecătoare mereu, în carnea mea,
Lumea, la fel de frumoasă, lumină din soare sorbea.