În lumea asta tristă, ne închinăm iubirii.
Ce oare avem de dat în schimbul fericirii?
Ne vrem poeți curați, dar reci în marea de simțiri,
Zgârciți la vorbe, sclavi ai efemerei trăiri.

Ne construim proiecte, reci sarcini de făcut,
Dar oare chipul nopții când ni-l vom fi cunoscut?
Când viața bate cartea și tot ce-am strâns s-a dus,
Rămânem doar cu cerul, să nu cădem de sus.

Când ne-a durut am râs și ne-am mințit pe noi
Că totu-i bine-n jur; ne-am mânjit cu noroi.
Purtăm și scut și arme, viteji pe baricade de frici,
Fără să vrem a vedea cât suntem de mici.