Mai am ceva din viață, nu-i totul pierdut!
O primăvară creață, un drum spre absolut.
Un suflet jovial și o speranță chioară ,
Că încercarea întărește și nu te doboară.

Mai am zălog talantul, încet îl înmulțesc.
Și nu sunt zgârcită, omenirii-l dăruiesc.
Poezia-mi este, asul din mâneca stângă,
Fiorul nemuririi care a-nvățat să plângă.

Soarta a luat, dar mi-a dat ceva în plus,
Talismanul prieteniei care-n inimă e pus.
Încrederea și zâmbetul pe buze îmi aduce,
Până dincolo de zări, coloritul lui străluce,

Încă am în ochi căprui, un codru de senin…
Refuz să cred că-l voi mânji cu-al urii venin.
Cu brațele deschise, primesc și bun și rău ,
Dar n-am să irosesc credința, ea e farul meu.

Viorina Pop