timp al refugiului,
al vitezelor șlefuitoare de spații poetice,
prin care,
fulgerul unui gând străpunge hârtia.
ducând taina într-un sipet al sfințeniei...

totu-i neted,
memoria-i păstrată într-o sămânță
a veșniciei;
flacăra lumânării pâlpâie;
inocența domolește instinctele prădătorilor.

marea-i în clocot;
norii sfărâmați atârnâ de catarge;
vântul- izbindu-se de stânci,
se tânguie asemenea orbetului-
te văd, numai cu ochii închiși…

stolul de grauri,
într-un ultim dans al tăinuitelor iubiri,
deschide portaluri albastre.
c-un dulce suspin, camelia întoarce privirile.-
nu mă pot desprinde din brațele verii....

frângându-se-n evantaie de sunete,
învăluindu-se-n emoțiile primului sărut,
plutind pe undele imaginației creatoare,
parărea-liră dispare-n lumină.
umbrele-s șterse de picăturile de ploaie.
II
realitate colțuroasă
trecută prin inima copilului,
când șeful de autogară
o vizitează pe mama, în timp
ce tata e-n tura de noapte.

realitatea insipidă
respirată-n compania narcisistului.
rânjetul lui insidios și cinic
e un ingredient toxic
în arta manipularii.

într-o realitate paradoxală
oxigenul albia se mai simte,
iar iubirea-i târguită
pe-un certificat de naștere.
în rest-un râs isteric de cucoane.

realitate distorsionată
de un vortex de intenții malefice.
obeliscul din piatră de lavă absoarbe
fiecare sunet desprins dintr-un strigăt:
“ am devenit moartea, distrugătorul lumilor!”

realitatea-i amprentată de păcat;
iubirea și adevărul îs divizate-n
emoții și legi rigide;
în hăul cunoașterii,
informația e confundată cu viața,
iar analiza, cu întelepciunea.

realitatea liber-cugetătorilor
reînnoiește garderoba dragostei:
când e cald,
poartă o haină a atașamentului versatil,
accesorizată cu o brățară a posesiunii.
când e frig, paltonul fricii.

mintea și inima nu mai sunt unite;
conștiința realităților parțiale
reflectă pe suprafața oglinzii
un viitor palid și rece.
un om-de la celălalt capăt de pod,
ne dojenește.