Mi-am închipuit că există o limbă
în care îngerii și-au închipuit
că vorbesc cu Dumnezeu
și mi-am dorit să înveți
să vorbești ca ei
despre infinit.

Atunci mi-am adunat cuvintele
moștenite și ți le-am lăsat ție
să faci, ca un poet, cu ele
ce visam că e poezie.

Când vorbești azi limba ta cu care
împărtășești gânduri mă doare
ca atunci când îmi doream
să te învăț să rostești
îngerește fiecare
înnoită uitare
cum în bumbi
lemnul din ram.