de la o vreme nu mai pot, să duc
mi-ai spus şi ochiul tău aprins a sigilat cerul
de sus până jos, prea mult din adânc
nu mai pot să trag după mine
cântecul balenei
lacrima dezlegată de ţărm
firul acesta lung şi răsucit, cu un capăt în Egipt
şi Pasărea Bennu
îmi trage timpul de la mari depărtări
chemate să plouă cu umbre, înşelătoare forme
verdele crud al oazei, suflet în deşert
atâtea cioburi sparte, de oglinzi, îmi adulmecă tălpile
Zece de bâte

***

soarele părea că se topeşte, în fiecare seară
(şi auzeam din înalt, dintre morminte şi tărâmul zeilor)
când un blocaj te abate din drumul tău
ia un topor şi rezolvă
taie Copacul de foc
taie rădăcinile, copacul copacului
dar ai grijă la Femeia şarpe
ea preferă să stea în întuneric
când lumina o sperie şi vine cu oboseală ea dă înapoi
şi nu păşeşte în propria călătorie, mereu lasă în urmă
acea transformare şi pierdere
roşu şi verde sidefat
As de spade

***

de la o vreme răul şi-a făcut cuib
în ochii tăi, în celulele tale bântuite de febră
şi ai învăţat să transformi apa într-un cer întors
apoi, silabă după silabă, lumea întreagă a cuvântului bun
dăruită, necondiţionat
ai trecut-o printre toate degetele tale
în inele de şarpe
în echilibru fragil şi muchie ascuţită
chiar nu vezi, cum lumea ta dospeşte întunericul
dintr-o cafea amară şi piramide?
tu, prădătorul ce adulmecă noaptea propriei minţi
transgeneraţional
Apophis

***

dar ochiul îmblânzit s-a ridicat pe cer
pe un cer în acuarelă
dintr-o palmă sau din palmele date, nemeritat
dintr-un dor nestăpânit luat din aer şi dus la stup
şi poţi ACUM să laşi în urmă toate ochiurile de apă
dintr-o oglindă ciobită
şi toţi martorii falşi care au încercat să-i desfacă ochiurile
fără să ştie de ce parte vor rămâne
atraşi de şarpele adormit
când au scris inspiraţi de o linie neagră şi iute
apoi sfârşitul lumii s-a mişcat puţin
despărţitor de nisipuri
Şase de pentacule