Acum am înțeles cum că schimbarea
Nu înseamnă modificare de sens,
Ci căutarea care face ca totul
Să devină altceva, nou,
Lipsit de consens.

Și, că pentru a defini ceea ce apare
După ceea ce deja a părut că e,
Nu este doar o întâmplare.

Că tot ceea ce devine ce nu a mai fost
Dobândește din sine un alt rost.
Ca într-o luptă o strategie
Pentru care va muri
Ceea ce va să fie.

Schimbarea zilei de ieri în cea de mâine
Nu este numai timp care, ca prin vad,
Curge precum un pârâu ce devine
Rău și fluviu și mare și alte
Nemaistrăbătute ape
Ce în carne îi ard.

Ci este cale pe care o calcă
În feluri diferite cei ce o urmează
Și aleg calcularea spațiului ca vedere
Din răspândiri de timp în margini de stele
Între care doar ei sunt cei ce păstrează
Ritmul sclipirilor care înrădăcinate
Din linii garnisesc linii de rază
Ce cresc până se epuizează.

Ca cei care aleg să smulgă din ramuri
Fructele ca pe flamuri din focuri
Spre a adăuga la ceea ce devin
Încrengătura zilei de mâine
Învolburată cu umbre
De înaripate lumini.

Tu, spre deosebire de mine, rămâi
Mereu altceva decât sunt eu
Când creez lumii statui.

Eu, spre deosebire de tine, aleg să fiu
Piatra din care a fost sculptată
Lumea pentru întâia dată.