Eu, asemenea ție, îmi doresc o lume mai bună.
O lume în care amândoi să ne bucurăm
De ce ne înconjură rodind împreună.

Simt că suntem codrii ce nu pot pleca altundeva
Fiindcă în sâmburii din pământul unde cresc
Sunt ancorați, ca într-un port corăbii care
Au plecat după tezaur și întoarse rodesc.

Tu, însă, de fiece dată în care privești toate aceste
Întinderi peste toate câte cuprind munți, câmpii și ape
Ce alături de tine îmi doresc să le întind mai departe,
Vezi în ele stoluri de goluri ce ne cuprind
Și fără de care am arde ca lumina
Candelei din a cărei ademeniri
Umbre insipide revin.

Și alegi să trăiești într-o lume mai bună decât este
Acceptând ca înflăcărarea lor să îți pătrundă
Cu fiecare secundă precum în rupestre
Orizonturi următoare priviri
Încadrate de ferestre
Ce înghit lumini.

Noi ne prețuim într-un fel în care
Copiii noștri niciodată nu o vor face.
Fiindcă, pentru ei, a rodi, a pluti, a deveni
Nu este ce rămâne, ci ceea ce urmează
Să-i împodobească din rădăcini.