îl simt cel mai bine dimineaţa devreme
când lumea asta imensã încã viseazã
ori doar sforãie pãcãtos
precum un cerber care nu ştie libertatea

dimineaţa devreme lumea doar se aude
apoi prinde contururi treptat
alãturi de un lãtrat intrigant
şi un sincer cucurigu
de parcã oamenii au plecat pe lunã
cu tot cu blocurile din metal şi sticlã
care par ziua cetãţi
ori mai degrabã închisori

singurele momente în care desenez viaţa altfel
mai degrabã în tuşe ciudate
strãvezii
furate dintr-un curcubeu arcuit
peste un lan de in
cumva caricaturale
dacã nu ar suferi de o tristeţe blândã
sunt clipele în care admir aspersoarele
cum duc viaţa spre rãdãcinile trifoiului alb

mã simt de multe ori precum robinson crusoe
unul care nu mai aşteaptã salvarea
de la lumea asta pierdutã
care doar aşteaptã un final
de care se tot plânge în prime times
dar îl cheamã ca pe un potop de foc
din dorinţa de a-l putea transmite live
celor care încã mai cred în a crede