dimineața își spală mâinile
într-o baltă de lumină
iar orașul
își îmbracă
cămașa de zgomote

cugetarea trece pe lângă noi
cu buzunarele pline de chei
dar nu deschide
nicio ușă
pe care n-o căutăm singuri

în piețele tăcerii
porumbeii ciugulesc
firimituri
de adevăr căzute
din ziarele vechi

un bătrân își sprijină visul
de baston
și privește cerul
ca pe o carte rămasă
deschisă

un copil aleargă după vânt
fără să știe
că în palma
lui încape
întregul viitor

iar seara
când umbrele își sting ferestrele
cugetarea
își scoate încălțările
și intră în sufletul celor

au încetat ...să spere!