Afară plouă, plouă-ntruna
Și norii grei se zbenguie-n văzduh,
Se-ascunde între ceruri luna
Și plâng și râd, mi-i frig și tremur: Bruh!

Afară-i gri și orizontul strâmt,
Se strânge viața sub un clopot;
În inimă un freamăt lin mai simt
Și curg în sacadat și ropot.

Iar cerul mai coboar-o treaptă,
Eu urc, cu fiecare gând, un ram,
Se-aude-un croncănit de faptă,
O doină-n rădăcini si-un dor mai am!

Să ies din crucea miilor de ani
În fiece mărgea de rouă;
Când soarele se-aprinde-n cormorani,
Să vin și să vă spun că-mi plouă...