lumea nu e mai deloc locuitã

cu toatã înghesuiala absurdã
marile aglomeraţii urbane
nu se pot numãra
la capitolul locuire
e prea mult bitum
şi poate prea mult oţel-beton
sticla e mai puţin dãunãtoare habitatului
poate doar o barierã transparentã
în calea sinuciderilor
din dragoste de infinit

poeţii moderni se nasc post-moderni
lumea oricum nu e niciodatã acolo
unde ei mai recitã din tristeţile oraşului
pe când munţii plâng
din lipsã de poezie
ori din ceva mai mult
decât putem asculta vreodatã ca oameni
simfonia pãscutului pe un gol montan
care e precum poezia
ne-a mai rãmas televizorul
unde putem vedea mioriţele
ronţãind ceva viaţã
fãrã doine
fãrã balade
chiar şi fãrã pãstori
doar ele şi cerul
doar ele şi DUMNEZEU