a uitare de oameni
mă tălmăcesc în codrul singurătății,
doar eu și cu fiarele
în gheare țin odaia să nu se surpe,
mănăstire de întuneric,
cu o singură rază
o pot adânci în nisipuri mișcătoare
făurind umbra,
taină în suburbia de stele,
dintre toate una
mi-e așezată în ochiul de ciclop
să văd, Doamne, toate nevăzutele
un haos latent
e și aici, pe Pământ