În încăperile înalte,
tapetate cu calm,
lemn și ambră,
muzica se aude altfel.

Liniștea e mai liniște.
Lumina cade
mai lin.

Din cerul de plumb,
din candelabre fine,
ca niște danteluri,
din lumânările calde
cade
Lumina.

Omul se roagă.
Orașul se roagă.

E un moment de taină,
regal
fiecare duminică,
aici, pe pământ.

Când ușile-s ferecate,
lemnul tace.

Lumina se-apleacă.
Lumina se roagă cu noi.
Crucile cântă.

Harul lui Dumnezeu vine
în lume
să șadă
de vorbă cu inimi.

Zăpada sclipește mai tare.
Munții se pleacă.
Mormintele plâng
aceeași Dragoste.

Zvera End
„Lumina”, din capitolul „Anatomia Harului” al volumului în lucru „Dumnezeu Aievea”
Scrisă la Mănăstirea Sinaia, în Duminica lui Zaheu.