Când lacrimile
se desprind
din sfera care-mi risipește
întunericul lăuntric
menirea lor
este să-mi strige răspicat durerea
ce așchii îmi aruncă-n suflet
să mi-o împrăștie-n lume
și să-i găsească leac
stropii bucuriei
să mă inunde iar’.

Precum un susur de cristal
pe care muntele îl naște
brăzdează stânca
și își dăltuiește albie
în căutarea bălții de argint
ce pânza verde a naturii
cu propriile reflexii o-nnobilează
așa și lacrimile își pavează
pe-ai mei obraji
diguri cu dale de cleștar.

Sunt fragmente infime
desprinse din uzina trupului
în căutare infinitului
ce doar iubirea a cunoscut-o pururi.