Cred că a scrie este despre a fi.
Dar nu despre a exista pentru a trăi,
Ci pentru a scrie despre regate și împărății
Cum numai tu ție poți să ți le descrii...

Este despre a visa că ai putea încropi
O alt fel de viață decât ceea ce a fost să fii.

O lume plină cu universuri care
Nu au mai fost niciodată de altcineva
Imaginate și pe care nimeni, niciunde,
Nicicând nu le-a mai creat cândva.

Luna privită pentru prima dată
De copilul ce ai fost odată.

Sâmbur în carnea căruia cerul
Crește și descrește și unde încolțesc,
Ca peste sticla unei ferestre închise
Stropii de ploaie ce o lovesc.

Niște pistrui care cresc peste tâmplă
Unde zvâcnesc până în inima celui
Ce le atinge pentru prima dată
Și nu le mai uită ca pe teama
De întunecata apă adâncă.

Cuvintele pe care ochii tăi le citesc
Căutând sensul pentru care înflorind
Cresc, iubesc, rodesc, zboară și se risipesc
Sunt frunze, petale, parfumuri de seară
Semănate de cei ce le conjură
Ca din lumini și umbre
Din nou să răsară.

De aceea, cred că a scrie nu este despre
A trăi, ci despre a însemna toate
Câte ție poți să îți descrii
Din cuvinte curate.