Pe lângă codrii de argint
Trece-n noapte încetișor
Un tânăr cu pletele în vânt
- Ce pare veșnic călător !

Umbra-i cade lunecoasă
Peste luciul apei din izvor
Și în oglinda luminoasă
- Apare Eminescu visător !

Iar din o carte de pe masă
Iese o mândră blondă fată
În straie albe de mireasă
- Ea e iubirea cea curată !

El o privește melancolic
Dar fete-i ochii lăcrimează
Că destinul lor, cel diabolic
- Tot mereu îi depărtează !

Spre codrul care-l cheamă
Trist, el pleacă mai departe
Vântul în jale se destramă
- Dându-i părul într-o parte !

Un tei brațele-și deschide
Și-l strânge pe tânăr adânc
Zorile cad, iar pădurea râde
- Ca o mamă cu un prunc !